Dacă e să calculăm cinic, Ceaușescu a fost împușcat pentru mai puțin. Ce avem azi, după trei ani de guvernare PSD?
Casele de pariuri sunt mai realiste decât sondajele de opinie care, de multe ori, au oferit date eronate. Oferta caselor de pariuri pentru Algerile prezidențiale din România este diversă.
Purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian, a scris pe Facebook că Pro România, prin refuzul de a susţine învestirea Guvernului Orban, nu mai are aceiaşi adversari politici cu ALDE şi îi conferă "protecţie" premierului demis Viorica Dăncilă.
Clinica Marelui Ars de la Iaşi a văzut lumina zilei atât cât a durat deschiderea oficială prezidată de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Imediat după, Secţia de Chirurgie Plastică, microchirurgie reconstructivă şi arşi a intrat într-un proces de dezinfecţie.
Fostul ministru spune că nu a avut nicio putere, deși în mandatul lui s-a instaurat monopolul Editurii Didactice și Pedagogice pe tipărirea și producția de manuale.