Proiecte private sau publice pentru gestionarea deșeurilor. Aflate în derulare. Sau în stadiu de proiect. Toate se trezesc că sunt atacate în haită de câteva ONG-uri de mediu. Numitorul comun este un fost director al Eco Sud SA. Convertit rapid în activist de mediu.
Potrivit unui referat al DNA, pe 12 iulie 2022, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi a acordat Centrului din Afumaţi o licenţă de funcţionare provizorie pe durata unui an.
Presa din Ungaria a lăudat comportamentul avut de fanii giuleșteni la meciul dintre Gyor și Rapid, scor 32-30, din grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.
Fie că însoțește ciorba, felul principal sau doar îți faci un sandwich, pâinea se află zilnic pe mesele noastre. Medicii de învață cum să ne asigurăm că am luat un produs de calitate și sănătos cu cât mai puține substanțe dăunătoare.
O casă care miroase frumos parcă și arată mai bine. Cu ajutorul uleiurilor parfumate și cu alte câteva trucuri putem face ca în locuința noastră aerul să aibă mereu o aromă proaspătă.