Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat, la dezbaterea moţiunii de cenzură a PSD împotriva sa din plenul Camerei Deputaților, că a citit documentul care este ”un banc prost”.
Moțiunea simplă împotriva Ministrului Proiectelor Europene a fost depusă de PSD. Social-democrații contestă modul în care ministrul a manageriat PNRR.
Modul în care vor fi cheltuite cele peste 29 de miliarde de euro din PNRR va fi supravegheat de Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi (CC), condusă de apropiaţi ai lui Liviu Dragnea, printre care se numără şi fostul senator PSD Niculae Bădălău.
România se află în etapa de evaluare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în care Comisia Europeană solicită informaţii suplimentare, iar săptămâna aceasta au avut loc deja întâlniri sectoriale, precizează ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.
Primul a negociat componența portofoliilor doar ca să primească o funcție de orgoliu la schimb, al doilea este un papagal gonflat și incompetent care a beneficiat de egoismul celui dintâi.