Câteva grupuri de susținători ai partidului AUR s-au adunat în fața sediului Ministerului Sănătății pentru a protesta împotriva „vaccinării obligatorii” a copiilor deși vaccinarea nu este obligatorie și nu este nicio lege în acest sens.
Un incident terifiant a avut loc în apropierea Timișoarei, în timpul unui bâlci organizat cu ocazia Sfintei Maria. Un carusel s-a defectat și a cedat în timp ce mai mulți copii se aflau în el.
O familie de români a mers pentru ultima dată în vacanță în Grecia. Pe drumul de întoarcere, pe autostrada Salonic-Serres, mașina românilor a derapat și a intrat într-un TIR. Tatăl de 45 de ani și mama de 48 de ani au murit pe loc, iar cei doi copii din spate au fost răniți grav.
Şase persoane, între care trei copii cu vârste între 1 şi 14 ani, au fost transportate de urgenţă la spital în urma unui accident de circulaţie produs pe DN2 (E85), în dreptul localităţii Poşta Câlnău.
Când vine vorba de a învăța copilul preșcolar să citească, părinții se lovesc de tot felul de temeri și mituri care le-au tot fost repetate sub diverse forme și astfel ajung să se întoarcă împotriva instinctelor.