Medicii trag un semnal de alarmă pacienților care s-au vindecat de COVID-19. Chiar şi cei care au avut forme uşoare ale virusului trebuie să ajunga la un control general.
Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri cererea DNA privind plasarea fostului ministru Elena Udrea sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, judecătoarea pe care a blestemat-o luând această decizie.
Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor.
Penalul Liviu Voiculescu, zis „Mamba“, ales senator PNL de Olt, a fost desemnat să facă parte din comisia parlamentară de control a SIE. În 2009, el era fotografiat la o petrecere cu interlopul Emi Pian, la ziua lui Bercea Mondialul.
ISU invocă ancheta penală după tragedia de la „Balș” din Capitală, din ianuarie, eveniment după care 20 de oameni au murit, pentru a nu spune nici ce nereguli a găsit în ultimii cinci ani la Institutul de Boli Infecțioase (INBI) „Matei Balș” și nici valoarea amenzilor aplicate.