Concurenţa a anunţat că a declanşat două investigaţii privind posibile trucări ale licitaţiilor organizate de CNAIR, prin direcţiile de drumuri şi poduri Constanţa, Braşov, Bucureşti şi Timişoara, la contracte de întreţinere a reţelei de drumuri naţionale.
Consiliul Concurenţei a primit o informare din partea ANPC, cu privire la suspiciuni privind comportamentul băncilor. Aceasta va fi analizată şi, dacă sunt elemente, se va extinde investigaţia începută deja asupra băncilor, a anunţat Bogdan Chiriţoiu.
Consiliul Constituțional din Franța a aprobat creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, propusă de președintele Macron, respingând cererea de organizare a unui referendum.
Consiliul Concurenţei a declanşat trei investigaţii privind posibile înţelegeri de stabilire a preţurilor pe pieţele producţiei de ulei de floarea soarelui, unt şi zahăr, fiind desfăşurate inspecţii inopinate la 13 producători.
A fost scandal astăzi în Senat, la audierea șefului Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Președintele Comisiei economice, Daniel Zamfir, i-a spus că ar trebui să-și dea demisia dacă spune că nu are ce să facă în scandalul insolvenței Euroins.