Liberalii arată că nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de lege pentru ca acesta să fie numit preşedinte al Consiliului Legislativ.
Florin Iordache și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ, deși experiența sa juridică a fost dobândită după 40 de ani când a devenit și deputat.
Cantităţi suplimentare dintr-un medicament cu aceeaşi substanţă activă ca Euthyrox vor sosi în curând în România, iar oamenii ar trebui să aibă răbdare şi să nu-şi mai facă stocuri pentru mai mulţi ani, pentru că situaţia va reveni în scurt timp la normal.
Alianţa USR PLUS a reuşit să se impună cu cel mai mare număr de aleşi în Consiliul Local Timişoara, dar nu suficienţi pentru a forma majoritatea, fiind urmată de PNL, PSD-PPU(sl) şi Pro România.
PSD a câștigat cele mai multe voturi pentru Consiliul General al Municipiului București - 32,39%, fiind urmat de Alianța USR-PLUS, care a obținut un scor de 26,87%, arată datele provizorii după numărarea a 95% dintre voturile exprimate duminică.