În țările Uniunii Europene, inclusiv în România, răspunderea legală pentru posibile defecte ale vaccinului anti COVID-19 este a producătorului. Producătorii NU au primit imunitate în țările Uniunii Europene, inclusiv România, după cum fals (și frecvent) afirmă unii.
Unul din cei mai bogați deputați ai PSD, Alfred SImonis, nu are cum să-și justifice cele cinci apartamente și case, mașinile de lux și nici sumele din conturi. Așa că a apelat la un truc: a vândut o parte din acestea. Dar nu se știe cui. Poate fi bănuit că lui însuși?
Peste 161.000 de lei de la Institutul "Matei Balș" și peste 167.000 de lei de la Universitatea de Medicină și Farmacie din București a încasat în 2019 Adrian Streinu-Cercel.
Adrian Streinu-Cercel a ignorat cu bună-știință regulile completării declarației de avere și nu a menționat cine i-a plătit peste 360.000 de lei pentru "activități medicale".
Fără precedent în justiția românească: o judecătoare a condamnat la pedepse cu închisoare cu executare pe baza a patru volume de probe la care nici acuzații, nici avocații acestora nu au avut acces. Mai grav și mai absurd, chiar existența acelor volume a fost ținută secretă.