Două detaşări controversate au făcut ca Palatul Culturii să pară la fel de mic precum Casa Pătrată: soţia unui vicepreşedinte al CJ, dar şi liderul Organizaţiei Tineretului Liberal a municipiul Iaşi, fac parte acum din personalul remunerat al Compexului Naţional Muzeal „Moldova”.
Membrii Autorității Teritoriale pentru Ordine Publică câștigau între 4.000 și 5.000 de lei doar din participarea la una sau maxim două ședințe pe lună, a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.
Ionel Bogdan este, la 33 de ani, cel mai tânăr președinte de Consiliu Județean din țară. L-a învins în alegerile locale pe baronul PSD Gabriel Zetea.
Noul președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat desfiinţarea a 101 posturi din aparatul propriu al instituţiei şi a două direcţii care totalizează peste 210 angajaţi.
„Ca după război", aşa a descris noul preşedinte al Consiliului Judeţean Ilie Bolojan starea în care fosta conducere a lăsat sediul instituţiei după pierderea alegerilor.