Primarul Mihai Chirica ar fi reorganizat activitatea din urbanism cu încălcarea legii. O dispoziţie emisă de edil în luna martie 2022 a fost suspendată de drept, după ce prefectul Bogdan Cojocaru a solicitat judecătorilor anularea actului.
“Unchiul Vasile” a semnat procesul verbal de contravenţie fără să facă alte menţiuni, dar cinci zile mai târziu a solicitat Judecătoriei anularea amenzii.
Primarul Mihai Chirica şi-a actualizat declaraţia de avere. Edilul şef al Iaşului a încasat anul trecut o indemnizaţie netă lunară de circa 14.000 lei, identică cu cea din anul realegerii în funcţia de primar.
Actualul primar este judecat în Dosarul „Skoda” la nouă ani de la comiterea faptei de care este acuzat. Abuzul în serviciu are termen de prescriere de 8 ani, doar că termenul de prescriere se întrerupe când se face un „act de procedură” în cauză.
Procurorii DNA îl ţin pe primarul Mihai Chirica în suspans. Edilul a fost chemat ieri din nou la sediul DNA, împreună cu fostul viceprimar Gabriel Harabagiu şi angajaţi ai Primăriei. La finalul audierilor, Harabagiu a fost „avansat” din calitatea de suspect în cea de inculpat.