Judecătoarele CCR Livia Stanciu și Simina Tănăsescu consideră, în opinia concurentă la decizia de neconsituționalitate privind modificările aduse Codului Penal, că dezbaterea acestui proiect în aceeași zi cu votul „a dus în derizoriu" discuția, o critică adusă indirect PSD.
CCR a respins modificările aduse Codurilor penale deoarece Parlamentul nu a transpus în integralitate deciziile de neconstituţionalitate luate anterior de CCR în materie penală, Legislativul neavând dreptul să facă o selecţie a acestor decizii.
Șefa Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, refuză sesizarea Curții Constituționale în cazul Vioricăi Dăncilă după ce în spațiul public au apărut înregistrări în care premierul spune că mizele moțiunii de cenzură sunt "legate de dosare, de secția specială”.
Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale, este unul dintre cei cinci judecători care au considerat că magistrații instanței supreme în stat, ÎCCJ, nu sunt calificați să judece faptele de corupție, iar procesele din primă instanță trebuie reluate.
Avocatul Poporului va ataca la Curtea Constituțională legea privind alegerea președintelui României. O eventuală decizie de admitere a sesizării nu va afecta însă procesul electoral în curs, ci se va aplica de la următorul scrutin prezidențial.