Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat marți că în instanțe au fost înregistrate 546 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care cinci au ajuns la Terapie Intensivă, iar trei persoane au decedat.
Cătălin Predoiu ocupă primul loc pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor. Pe aceeaşi listă se află, pe locul al treilea, fostul deputat Mircea Roşca, condamnat în primă instanţă de Înalta Curte într-un proces de corupţie, dar a cărui condamnare a fost anulată.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a participat la o întâlnire de lucru, organizată de în sistem de videoconferință de Ambasada Germaniei la București, stat care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat, miercuri seară, că a pus în dezbatere legile Justiției, una dintre propuneri fiind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
Dacian Cioloş îi recomandă ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să trimită de urgenţă la Oficiul Procurorului Public European (EPPO) numărul de procurori solicitat de Laura Codruţa Kovesi.