Diferenţa între cele două tipuri de carburanţi consta în nivelurile impuse cu privire la trei parametri. În plus, atât carburantul tip Jet Al, cât şi carburantul Jet Al Premium trebuie să conţină doi aditivi obligatorii.
Un incendiu violent a cuprins, duminică după amiază, trei imobile, dar şi alte construcţii din localitatea prahoveană Măneciu, situată zona de nord a judeţului. Intervenţia pompierilor în zonă este una dificilă, ei trebuind să protejeze un depozit de carburant.
Compensarea preţului la carburanţi va fi prelungită până la sfârşitul anului, a anunţat, joi, premierul Nicolae Ciucă.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, declară că, dacă vor exista creşteri nejustificate ale preţurilor la carburanţi în perioada de aplicare a ordonanţei privind acordarea unei reduceri de 0,5 lei/litru, vor fi încadrate la categoria de acţiuni speculative
Cotațiile barilului de petrol au coborât și s-au stabilizat în jurul valorii de 110 $, dar prețurile carburanților la pompă continuă să fie foarte mari. În România, benzina a ajuns 1,55 €/l, motorina, 1,71 €/l. În UE, cei mai scumpi carburanți se găsesc în Norvegia și Suedia.