Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că Roxana Pațurcă, fostă senatoare PSD, acum membru PNL, a fost dată afară din funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlat Județean Călărași, potrivit Edupedu.
Primarul comunei Alexandru Odobescu, Niculae Eremia a sărit rândul şi s-a vaccinat împotriva COVID, deşi România este încă în prima etapă a campaniei, în care se imunizează numai cadrele medicale. A şi postat pe o reţea de socializare momentul vaccinării.
Medicul de familie Cătălin Petrencic a anunţat că persoanele care refuză vaccinarea anti-COVID vor fi scoase din lista sa. Acesta a spus că este de neacceptat să continue colaborarea cu pacienţi care nu cred în recomandările pe care le face.
Fosta senatoare PSD Roxana Pațurcă, și președinte executiv al filialei PSD Călărași până în toamna anului trecut, a fost numită de ministrul Educației în postul de inspector școlar general al ISJ Călărași.
Județele Giurgiu și Călărași raportează cele mai multe mame cu vârste mai mici de 20 de ani din România, din 1993 până în 2019. Dacă procentul fetelor care devin mame sare de 20 la sută, la băieți nu sare de 5 la sută.