Președinta Comisiei Europene și premierul britanic Boris Johnson au anunțat, într-un comunicat comun, că negocierile privind un acord după Brexit vor continua, relatează presa internațională.
Mai e puțin până la data fatidică a Brexit-ului, a ieșirii oficiale a Marii Britanii din Uniunea Europeană, iar producătorii străini de automobile încep să-și regândească strategiile. Prima decizie radicală a fost luată de Honda, care a anunțat închiderea uzinei de la Swindon.
Londra și Bruxellesul au anunțat marți un acord care permite retragerea controversatelor dispoziții dintr-un proiect de lege britanic, privind piața internă, care revenea asupra Tratatului privind Brexitul, scrie AFP.
Turism, călătorii de afaceri, studii superioare - cetăţenii obişnuiţi să circule fără obstacole de peste 45 de ani între Regatul Unit şi Uniunea Europeană vor trebui să se adapteze de la 1 ianuarie 2021 la realitatea Brexitului, informează AFP.