Premierul britanic Boris Johnson i-a îndemnat pe liderii mondiali să susţină eforturile în vederea reducerii până la 100 de zile a duratei de timp necesare pentru dezvoltarea de vaccinuri, o treime din timpul de care a fost nevoie pentru dezvoltarea primei doze de vaccin.
Marea Britanie a depăşit pragul de 15 milioane de persoane vaccinate împotriva COVID-19, astfel că guvernul şi-a îndeplinit obiectivul de a vaccina cele mai vulnerabile categorii până la mijlocul lunii februarie, a anunţat duminică premierul Boris Johnson.
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a discutat la telefon cu Joe Biden, pentru prima dată de la învestirea acestuia în funcţia de preşedinte, şi a anunţat pe Twitter că este nerăbdător să „consolideze îndelunga alianţă” dintre Marea Britanie şi SUA.
Varianta britanică a noului coronavirus, mai contagioasă, pare a fi legată de o mortalitate mai mare, a declarat, vineri, premierul Boris Johnson, bazându-se pe rapoarte statistice.
În cea de-a doua zi plină a lui Joe Biden în Casa Albă, președintele SUA va vorbi cu premierul canadian, Justin Trudeau, a anunțat staff-ul administrației prezidențiale, "partener și aliat tradițional".