Luni, 01.08.2022, CNAIR a semnat cu asocierea italiano-română WeBuild-Tancrad cel mai mare contract al său acordat vreodată prin licitație: 5,323 miliarde lei fără TVA, adică 99,98% din valoarea estimată pentru cei 37,40 kilometri dintre Cornetu și Tigveni.
Ministerul Transporturilor a lansat mai multe licitații pentru Autostrada A1 Pitești-Sibiu, după 8 ani de chin. Cei 68,05 kilometri dintre Boița (conexiune cu A1 Sibiu-Pitești) și Făgăraș sunt împărțiți în 4 tronsoane și costă până la 8 miliarde de lei.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat că, până la sfârşitul anului va fi deschis primul lot al Autostrăzii Sibiu-Boiţa, lot cu o lungime de 13 km, constructorul ajungând la un stadiu de execuţie care depăşeşte 75 de procente.
Lucrările pe lotul 1, Sibiu - Boița, al autostrăzii A1 Sibiu-Pitești merg bine, ajungând la circa 75%. Trosonul de 13,17 kilometri ar putea fi dat în circulație până la sfârșitul anului, deși termenul oficial este martie 2023.
Autostrada A1 Sibiu-Pitești Secțiunea 1 a ieșit bine din iarnă. Cei 13,17 km dintre Sibiu și Boița arată promițător la începutul primăverii și avem șanse maxime să circulăm până la final de an.