Pompierii şi scafandrii din Bistriţa Năsăud au reluat, duminică, acţiunea de căutare a tânărului care a dispărut, sâmbătă, în apele lacului Colibiţa, după ce s-a răsturnat cu hidrobicicleta, împreună cu alţi doi tineri. Salvatorii folosesc şi un sonar profesionist.
38 de județe și Capitala raportează o rată de infectare cu COVID în creștere, în timp ce incidența la nivel național se ridică la 15,38 la mie, arată Grupul de Comunicare.
Oamenii legii au descins și la sediul unui Ocol silvic din județul Bistrița-Năsăud.
Biroul Politic Județean al organizației PNL Bistrița-Năsăud a adoptat astăzi prin vot o rezoluție prin care își exprimă susținerea față de președintele partidului, fostul premier Ludovic Orban, potrivit publicației locale Timp Online.
O maşină în care se aflau două persoane a căzut, sâmbătă, în albia râului Someş, în localitatea Ilva Mică din judeţul Bistriţa-Năsăud. Cele două persoane au reuşit să iasă, dar au fost rănite, fiind transportate la spital.