Un tânăr în vârstă de 20 de ani din Reghin este cercetat penal de poliţişti după ce a fost depistat că circula cu 197 km/h, acesta aflându-se şi sub influenţa drogurilor, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.
Familia unui băiat în vârstă de 14 ani aflat în moarte cerebrală, după ce a suferit un anevrism rupt, a fost de acord cu donarea organelor şi astfel să salveze vieţile unor persoane aflate în suferinţă.
Un accident mortal a avut loc în zona localității Mărășești, comuna Voinești, din județul Vaslui. Șoferul unei Skoda Octavia nu a reușit să evite o căruță. Un băiat de 13 ani aflat în atelaj, alături de mama sa, și-a pierdut viața, iar femeia a fost rănită.
Băiatul tăiat la gât cu un briceag de un alt tânăr din Oradea, internat la Terapie Intensivă. Polițiștii l-au arestat pe făptaș.
Un accident tragic a avut loc vineri, 17 iunie, în Oradea. Un băiat de 14 ani a căzut cu bicicleta de pe un pasaj rutier, de la o înălțime de circa 5-6 metri, și a murit pe loc.