Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri, la Varşovia, alături de omologul polonez, Andrzej Duda, la reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9 (B9), avându-i ca invitaţi pe preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi șeful NATO, Jens Stoltenberg.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că în cadrul Summitului B9 a avut loc un schimb de opinii "de substanţă" între liderii participanţi cu privire la evoluţiile de securitate, subliniind că este necesar ca Alianţa "să fie capabilă să apere fiecare centimetru" din teritoriu.
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat vineri, la Bucureşti, la finalul Summitului B9, că ţările participante îşi doresc „o prezenţă avansată mai puternică a NATO" în regiune, care să fie o „apărare avansată".
Consolidarea posturii NATO pe întreg Flancul Estic, în special în zona sudică, devine „cu atât mai urgentă și crucială”, spune Klaus Iohannis în deschiderea summitului B9: „Începând cu 24 februarie, suntem nevoiți să gestionăm o situație de securitate complet nouă în regiune”
Președintele României, Klaus Iohannis, va găzdui, vineri, 10 iunie 2022, Summitul Formatului București 9 (B9), care se va desfășura la Palatul Cotroceni. La eveniment va participa și Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, în calitate de invitat de onoare.