Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Guvernului şi Avocatului Poporului asupra legii prin care evazioniştii scapă de închisoare, stabilind că actul normativ este constituţional, potrivit Agerpres.
Avocatul Poporului a avut o întrevedere cu reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române pe tema înfăptuirii Tainei Botezului, supunând atenţiei mai multe aspecte ce ar putea fi avute în vedere de Sfântul Sinod, printre care analizarea oportunităţii unor cursuri despre Botez.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că în cazul în care parlamentarii din coaliţia de guvernare „vor forţa" schimbarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului, social-democraţii vor ataca hotărârea la Curtea Constituţională.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat că pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite de marţi se vor afla, printre altele, cererea de revocare din funcţie a Avocatului Poporului şi respingerea rapoartelor Radioului şi Televiziunii Publice.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat sâmbătă la partid că trebuie demarată procedura de desemnare a unui nou Avocat al Poporului.