Fostul preşedinte al Republicii Moldova Igor Dodon, reţinut marţi pentru 72 de ore pentru trădare de patrie şi acuzaţii de corupţie, afirmă, într-o postare pe Facebook, că dosarul său este unul politic, nefiind prima dată când consideră că a devenit "ţinta unei justiţii regizate
Plăcuţele cu denumirile străzilor din Miercurea-Ciuc vor fi înlocuite, după ce fosta administraţie locală, condusă de Raduly Robert Kalman, a pierdut definitiv, în 2020, un proces iniţiat de Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa.
Interlopul Boby Cristian a intrat live pe Facebook chiar în momentul în care mascații veniseră să-l aresteze și a început să-i înjure și să-i amenințe pe polițiști.
Interlopul Marius Alecu, zis Bebino sau King Kong, este acuzat că a încercat să elimine concurența din cartier prin amenințări online, dar și pentru că s-a implicat în recrutarea unor tinere pe care le-a exploatat sexual.
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, care purta pantofi sport albaștri cu galben, a fost reținut în centrul Moscovei, acuzat că a participat la un protest ilegal și amendat.