Avocaţii familiei Iorgulescu au anunţat că Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu (preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal), a fugit din clinica unde era internat în Italia, dar a fost prins cu ajutorul carabinierilor şi internat cu forţa într-o altă clinică.
Medicii din mai multe țări europene au semnat o scrisoare deschisă în care atrag atenția cu privire la lipsa medicamentelor pentru copii, inclusiv a antibioticelor.
O curte de apel din Moscova a decis ca jurnalistul american Evan Gershkovich al The Wall Street Journal (WSJ), reținut în urmă cu trei săptămâni de FSB pentru spionaj, să fie menţinut în detenţie până cel puţin pe 29 mai. El se află în închisoarea Lefortovo, care a aprținut KGB.
Volodimir Zelenski a mulţumit europenilor pentru ajutorul lor militar, însă a avertizat că reticenţele în ceea ce priveşte furnizarea de rachete cu rază de acţiune lungă şi de avioane de luptă riscă să prelungească războiul.
Marcel Boloș a anunțat primele investiții în sistemul public de sănătate. Se va da startul pentru spitalele regionale.