Locuitorii de lângă București, avertizați prin RO-Alert privind prezența unui urs în zonă. O femeie a scris pe Facebook că ursul a sărit în fața mașinii în care se afla, la pădurea Ciolpani.
Secretele animalului românesc care este foarte rezistent și nu se îmbolnăvește. Există peste 350 de rase de cai în lume, iar România are și ea câteva cu care se mândrește. Dintre acestea, însă, doar una este sută la sută autohtonă: calul huțul.
Peștera din România unde s-au descoperit 70 de specii de animale este una dintre cele mai frumoase din Europa. Legenda spune că un vrăjitor a protejat locul.
O bătrână a crezut că a găsit un arici pe marginea drumului și l-a luat acasă. Ce era de fapt? A rămas uimită când a aflat?
Ministrul Mediului a solicitat Comisiei Europene reevaluarea stării de conservare a populaţiei de urs brun din Europa. Acesta a precizat că în Munţii Carpaţi trăiesc aproximativ 6.400 - 7.200 de exemplare.