Președintele de onoare al AUR a lucrat la viitorul României alături de oameni pe care, azi, îi acuză că au distrus tocmai viitorul României. Le-a fost superior ierarhic.
Partidul Social Democrat vine cu o viziune proprie despre învățământul românesc care reia o serie de promisiuni neonorate din epoca 2012-2019.
Chiar dacă e pandemie și austeritate, Academia Oamenilor de Știință are un buget, pe anul 2021, de 8,9 milioane de lei. Activitatea AOSR este paralizată iar centrul de cercetări avansate a fost desființat. Membrii titulari primesc o indemnizație brută de 2.000 de lei.
Gigel Paraschiv este de aproape un deceniu secretar de stat la Ministerul Educației. Paraschiv a fost secretar de stat și în primul mandat de ministru al Educației al lui Sorin Cîmpeanu.
Rectorul UPB, Mihnea Costoiu spune că investiția Universității Politehnica în postul de știri Euronews va dura cel puțin un deceniu. El nu a vrut să spună din ce bani se va susține acest proiect. Cea mai mare parte a veniturilor UPB vin de la stat, din taxe și cercetare.