Miniştrii de externe din statele membre ale UE analizează luni răspunsul pe care blocul comunitar îl va da după plasarea în detenţie a lui Navalnîi şi arestările în masă în timpul amplelor demonstraţii desfăşurate în weekend în Rusia, potrivit dpa și Reuters, citate Agerpres.
Premierul Florin Cîţu a declarat că Banca Mondială a analizat un număr de 154 de ţări şi peste 3.000 de măsuri financiare luate în contextul pandemiei, iar analiza arată că statul nostru a avut cel mai ridicat nivel de activitate în ceea ce priveşte măsurile adoptate.
Premierul Florin Cîțu spus că guvernul va analiza toate sporurile pe care le primesc salariații bugetari pentru a vedea care se justifică și care nu.
În urma unei serii de atacuri cibernetice din SUA, despre care se spune că ar fi cele mai severe înregistrate vreodată, mai mulți experți în securitate informatică, dar și cele mai mari companii și organizații de importanță capitală, analizează cele întâmplate.
Numărul de persoane infectate din prima săptămână din noiembrie este deja egal cu jumătate din numărul înregistrat în toată luna octombrie. Singurul lucru pozitiv este că, deși am atins deja jumătate din infectările din octombrie, numărul deceselor nu a crescut în același ritm.