Ministerul Educației a anunțat că există un deficit de 4.500 de posturi necesare pentru începerea în bune condiții a anului școlar.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că datele la opt luni privind răspunsul imun pe care îl oferă cele trei vaccinuri puse pe piaţa din Uniunea Europeană la acest moment este anticipat la "cel puţin" un an.
Ministrul Educaţiei Monica Anisie a anunţat marţi, în conferinţa de presă în care sunt aşteptate măsuri pentru deschiderea anului şcolar, că acest an şcolar vine cu noi provocări.
Ministerul Educației și Cercetării a agreat cu partenerii educaționali - reprezentanții elevilor, studenților, părinților, cadrelor didactice și cei ai Consiliului Național al Rectorilor, măsurile care se impun în vederea reluării cursurilor și a finalizării cu succes a anului.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a lansat un apel intitulat „Nu ne izolați de educație!”