La puțin peste doi ani de la inaugurarea primului lot al A10 Sebeș-Turda, autostrada e impracticabilă. Se surpă continuu. Din februarie, CNAIR repară o surpare și pe 15 mai se anunțase reluarea traficului. Ghinion, o nouă surpare s-a produs la circa 60 de metri distanță.
O bandă a drumului naţional 67 este închisă circulaţiei rutiere, în urma alunecării de teren care s-a produs vineri seară, în zona localităţii Horezu din judeţul Vâlcea. Pentru asigurarea fluenţei, traficul a fost direcţionat printr-o parcare.
După ce că România e codașa Europei la autostrazi, și cele care se fac nu sunt întotdeauna de bună calitate. Pe autostrada A10 Sebeș-Turda se circulă doar pe o bandă în zona dealului de la Pârâul Iovului. Terenul a luat-o la vale.
DN 1 a "alunecat" 5 centimetri, iar șoferii s-au plâns că și-au rupt mașinile în gropi. De vină ar fi lucrările proaste făcute la fundația drumului acum 15 ani. Muncitorii Secției Drumuri Naționale au intervenit pentru reparații de urgență care vor dura, însă, câteva zile.
Aproximativ zece persoane erau căutate în continuare duminică pe Insula italiană Ischia, în urma unei alunecări de teren - care s-a soldat cu cel puţin o moarte. O catastrofă naturală pe tema căreia urma să aibă loc duminică o reuniune a Guvernul italian.