Schimbarea, la alegerile din 2020, a unei familii înstăpânite pe o primărie cu o altă familie la conducerea administraţiei locale respective a readus comuna în România normală, cea promisă de preşedinte cu un an înainte.
PNL s-a stabilizat la 21% în sondaje, a anunţat liderul partidului, Nicolae Ciucă, în şedinţa Biroului Permanent Naţional. Preşedintele Senatului şi.a prezentat strategia, pentru anul electoral 2024, în care sunt patru tururi de alegeri.
Cele trei partide din coaliţia de centru-stânga a cancelarului Olaf Scholz au suferit o înfrângere grea la alegerile de duminică din două landuri bastion din Germania, Bavaria (sud) şi Hesse (vest), unde conservatorii aflaţi în opoziţie la nivel federal au ieşit învingători.
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, dezvăluie că Evgheni Prigojin, fostul șef al grupării Wagner, a plănuit s-o elimine de la putere, printr-o lovitură de stat, la începutul anului, iar în vederea alegerilor Vladimir Putin a injectat deja peste 20 milioane € în țară.
Fostul premier și șef al statului major al Armatei, președintele Senatului și liderul PNL Nicolae Ciucă a dat, în premieră, detalii despre misiunea în Afganistan pe care a condus-o la începutul anilor 2000 și cum se descurcau soldații români pe câmpul de luptă.