Protecția Copilului Maramureș admite, într-un răspuns pentru Newsweek România, că apariția celor doi copii în videoclipul electoral pentru susținere PSD reprezintă o încălcare a legii, însă susține că singura instituție care poate dispune sancțiuni în acest caz este Poliția.
Premierul Viorica Dăncilă, preşedinte interimar al PSD, a declarat, joi, că alianța PSD-ALDE a stabilit că nu trebuie suprapus un referendum peste niciun fel de alegeri citând recomandările Comisiei de la Veneția.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a declarat, luni, că pregăteşte un proiect de relansare a PNL în Bucureşti, după scorul slab obținut de formațiunea sa în Capitală.
Sociologul Cătălin Stoica, conferențiar la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA și doctor în sociologie al Universității Stanford, a analizat rezultate le alegerilor europarlamentare din 26 mai.
Forţele pro-UE au conservat o majoritate clară în cadrul Parlamentului European, însă legislativul comunitar va trebui să schimbe strategia după dominaţia istorică a două familii politice, în urma unui scrutin din care iese mai fragmentat ca niciodată, relatează luni AFP.