Mulți oameni se plâng de dureri de cap după ce consumă băuturi alcoolice. Sunt câteva lucruri pe care poți să le faci pentru a evita această stare însă nu se aplică la 100% din cazuri. Pe unii îi doare capul chiar dacă au consumat o cantitate mică de alcool.
Șoferii care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor și produc un accident pot ajunge la închisoare. Însă ce se întâmplă cu cei care consumă astfel de substanțe după producerea accidentului?
Consumatorii de bere știu că prețul acestei băuturi diferă în funcție de marcă, gramaj, dar mai ales în funcție de cât alcool conține. Cele cu o concentrație mai mare de alcool sunt foarte scumpe. Unele au prețuri chiar de 25 de ori mai mari față de cele ”normale”
Berea este o băutură populară în întreaga lume și există nenumărate mărci. În Europa, Germania are cele mai multe fabrici de bere. Tot acolo se spune că se bea cea mai bună bere. Unii spun că gustul diferă de la o țară la alta, chiar dacă vorbim despre același brand
Se schimbă valabilitatea permisului auto, regulile privind alcoolul la volan, vârsta de dobândire, potrivit unei Directive UE care va intra în vigoare din această primăvară. România este parte din Uniunea Europeană și e obligată să adopte schimbările.