Care este statul-surpriză ce a devenit furnizor major pentru aeronavele ruseşti. În 2023, piese de aeronave în valoare de aproape 2 miliarde de dolari au fost importate în Rusia.
Flota Aviatică de stat a vândut 59 de aeronave pe sub nasul lui Putin. Au ajuns și în Ucraina. Rusia vizează angajații Agenției Federale de Transport Aerian, care au scos 59 de aeronave din inventarul de stat și le-au transferat în străinătate, după începerea invaziei în Ucraina.
Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) din Statele Unite a adoptat o nouă politică de certificare a aeronavelor, după prăbuşirea a două avioane Boeing 737 MAX, în 2018 şi 2019.
Primele aeronave F-16 Fighting Falcon au aterizat în România. Vor opera sub comanda NATO. Aeronavele F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat miercuri, 29 noiembrie, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea.
O persoană a murit, 57 au fost rănite, iar peste 3000 de oameni au fost evacuați. Acesta este bilanțul celor două explozii de ieri seară, de la stația GPL din Crevedia. Din cei 57 de oameni răniți, 42 sunt cadre MAI. Răniți puternic, doi pompieri au ajuns deja în străinătate.