Sondajele efectuate de una dintre companiile deținute de Vasile Dâncu au avut erori grosolane.
Alin Teodorescu a greșit în multe sondaje, dar și în cele 150 de pagini scrise pentru poliția politică ceaușistă.
Mihnea-Daniel Năstase a fost numit în funcția de consilier onorific al vicepremierului pentru parteneriate strategice, Mihai Fifor, potrivit unei decizii a prim-ministrului Viorica Dăncilă publicată joi în Monitorul Oficial, potrivit Mediafax.
Chiar şi când face parte dintr-o turmă roşie, oaia neagră îşi păstrează culoarea de bază a lânii. Măcar în dungi, măcar într-o combinaţie vărgată de roşu şi negru, ca la Stendhal sau la Liviu Tudan.
Andrei Cornea a vorbit, într-un interviu oferit pentru Newsweek România, despre cum sintagma „era mai bine pe vremea lui Ceaușescu“ a inspirat ultima sa carte, despre capcanele relativizării istoriei și despre ce ne poate așteapta după „epoca Dragnea“.