Accident ca în „Stan și Bran” în localitatea Solduba din Satu Mare. Un adolescent care conducea un tractor nu s-a asigurat atunci când a intrat pe un drum județean și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat beat criță și fără permis de conducere.
Camerele de supraveghere au surprins șapte adolescenți pe camerele de supraveghere care s-au luat la bătaie. Poliția are, însă, dubii că totul a fost pe bune.
Un minor de 14 ani, originar din România a fost agresat fizic și apoi împins sub un tren în mișcare de doi colegi care au și fost arestați sub acuzația de tentativă de omor. Din fericire adolescentul român a scăpat ca prin minune din fața morții.
Un adolescent de 15 ani și-a omorât mama cu 4 lovituri de cuțit. Băiatul a mărturisit crima. Femeia în vârstă de 32 de ani a fost ucisă în locuința sa după ce încercase să își îndepărteze copiii de influența mafiotă a tatălui care și ajunsese în spatele gratiilor.
Un adolescent de 16 ani a fost transportat la urgenţe cu elicopterul SMURD după ce a fost lovit de un tren. În urma impactului, trenul i-a retezat un picior. Partea de picior amputată de tren, a fost plasată într-un recipient cu gheaţă, în vederea unei eventuale replantări.