Tudor Simota, 55 de ani, conduce Direcția de control din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, instituția publică înființată acum zece ani ca să supravegheze piața jocurilor de noroc în care mizele financiare sunt enorme. Piața atinge anual 2 miliarde de euro.
O inițiativă de modificare a Codului penal ajunsă în Senat instituie un prag pentru abuzul în serviciu. Pragul este de 250.000 lei. Trebuie spus că această cerință a fost făcută de către Curtea Constituțională a României.
Polițista căreia șeful i-a spus "Când plec, bagi două lemne groase în fundul sobei" a obținut anularea fișei de evaluare printr-o decizie definitivă a instanței.
Tribunalul Ilfov a decis contopirea celor două pedepse definitive primite de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, una de 9 ani de închisoare şi alta de 5 ani de închisoare, urmând ca acesta să execute o pedeapsă de 9 ani de închisoare.
Directorul Complexului Sportiv National (CSN) "Sala Polivalentă" Bucureşti, Cătălin-Ovidiu Buhăianu-Obuf, şi primarul comunei botoşănene Băluşeni, Gheorghe-Claudiu Doroftei, au fost trimişi în judecată de DNA într-un dosar privind încasarea nelegală a unor drepturi salariale.