Părinții elevilor din Craiova care chiulesc de la școală ar putea fi sancționați cu amendă între 100 și 1.000 de lei. De asemenea, se ia în calcul ca părinții să fie obligați să presteze și muncă în folosul comunității.
Simularea examenului de bacalaureat a avut loc în această săptămână.Nu au participat elevii din localitățile cu număr record de infectări.
Premierul canadian Justin Trudeau a declarat, în cadrul unei întâlniri bilaterale cu preşedintele american Joe Biden, că s-a simţit foarte tare absenţa SUA în poziţia de lider în lupta împotriva schimbărilor climatice, scrie DPA.
Un studiu realizat la nivel naţional arată că pacienţii nu au mai fost la controale sau nu şi-au primit reţetele şi tratamentele în perioada pandemiei. La Spitalul "Sf.Spiridon" de exemplu, într-o lună, internările au scăzut şi cu 79% faţă de anul trecut.
Fostul ministrul de Interne Carmen Dan, senator PSD, care a lipsit, luni, la şedinţa în care ar fi trebuit să se dezbată moţiunea de cenzură, a făcut noi clarificări privind situaţia sa şi explică faptul că se află în izolare la domiciliu, printr-o decizie a autorităţilor.