O dispută politică a fost declanșată după anunțul Ancăi Dragu potrivit căreia a trecut o lege care stabilește că pe listele partidelor pentru alegerile generale atât femeile, cât și bărbații trebuie să fie prezenți în proporție de minimum 33%.
Tudorel Toader a postat, luni seară, pe pagina personală de Facebook o lungă cu „greșelile PSD referitoare la Justiție”, din care reiese că toate modificările făcute în ultimii doi ani în acest domeniu n-au avut legătură cu el, ca fost ministru al Justiției. Toader, însă, minte.
Fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, a scris, după revocarea procurorului general Augustin Lazăr, că numirea acestuia a fost verificată de CSM, iar 34 de ani a avut numai calificativul „foarte bine”.
Cea mai mare afacere demarată în România în următorul deceniu constă în extracția gazului din zăcămintele aflate în zona Mării Negre. Rezervele estimate până acum sunt de 170-200 miliarde de metri cubi, dar se vorbește chiar despre 400 de miliarde.