Medicii de familie sunt nemulţumiţi că guvernul i-a transformat în funcţionari distribuitori de bonuri în valoare de 100 de lei. „Relaţia medic-pacient se va degrada foarte mult din cauza acestor nenorocite de bonuri de masă”, consideră un doctor intervievat de Ziarul de Iaşi.
De la începutul campaniei de vaccinare în cabinetele medicilor de familie, în comuna Ciorteşti s-au imunizat în câteva zile aproximativ 125 de oameni, iar peste o sută de localnici îşi aşteaptă rândul. Asta pe lângă cei care au mers în lunile anterioare să se vaccineze la oraş.