Preşedintele Klaus Iohannis a depus marţi, la Troiţa din Piaţa Universităţii, o coroană de flori în memoria victimelor Revoluţiei din 1989.
Revoluționarii de lux nu ar fi existat dacă Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara ar fi avut sorți de izbândă. Dar n-a fost să fie, inclusiv din cauza marii majorități a românilor ieșiți orbește din comunism.
Există peste 25.000 de mărturii în Dosarul Revoluției, care incriminează câteva sute de persoane. Unele sunt în continuare în funcții importante, de aici și presiunea uriașă de a fi închis, a declarat pentru Newsweek România Teodor Mărieș, de la Asociația „21 decembrie 1989”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis restituirea la Parchetul Militar a dosarului Revoluţiei în care fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu sunt acuzaţi.
Un judecător de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea la Parchetul Militar a dosarului Revoluţiei, cel în care Ion Iliescu este acuzat de săvârşirea unor infracţiuni contra umanității.