În fiecare an în România este marcată, la 10 mai, Ziua Regalităţii, legiferată de Camera Deputaţilor, în aprilie 2015, drept sărbătoare naţională. Evoluţia statului naţional modern român este strâns legată de domnia lui Carol I, principe şi mai apoi rege al României.
Trenul Regal face astăzi o călătorie simbolică la sărbătoarea națională de 10 Mai și va opri la Ploiești, Buzău, Brăila și Galați.
Întâistătătorul BOR a arătat că la Catedrala Patriarhală, sunt comemoraţi cu "respect" şi "evlavie" Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, Regele Mihai şi Regina Ana.
La 10/22 mai 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul în Camera Deputaţilor: „Jur să fiu credincios legilor ţării, a păzi religiunea României, precum şi integritatea teritoriului ei, şi a domni ca un domn constituţional".
Vor fi două scenarii de începere a școlii, un scenariu verde, care cuprinde toate localitățile cu o rată de infectare mai mică de 1 la mie și un al doilea scenariu, care cuprinde toate localitățile cu peste 1 la mie.