eSports, CNDC 2021: Înaintea cursei finale, primele două echipe sunt despărțite doar de 0,5 puncte

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 06.05.2021 - 14:41
Grupul favoriților la titlul din CNCD 2021 este mai strâns ca niciodată înaintea finalei de pe Circuit de Catalunya-Barcelona.

Finala Campionatului Național Digital pe Circuit (CNCD) 2021 – RLR BMW GT Challenge va avea loc pe 17 mai, pe Circuit de Catalunya-Barcelona. Iar suspansul este maxim. Primele două echipe, Motul eSports și Willi Motorsport, sunt despărțite doar de 0,5 puncte.

SHARE

Grupul favoriților la titlul din CNCD 2021 este mai strâns ca niciodată înaintea finalei de pe Circuit de Catalunya-Barcelona, după cursa din 3 mai de la Spa-Francorchamps. 

După o rundă de acomodare cu noul coechipier la Monza, Victor Nicolae (Aqirys Racing) a pregătit perfect modelul BMW M4 GT4 pentru ca atât el, cât și Sebastian Apostol să dicteze ritmul. Lideri în precalificări și, implicit, foarte încrezători înaintea penultimei etape, cei doi au fost surprinși în momentul în care Mihai Șuțeanu (Walk Racing) le-a subtilizat pole position-ul pe traseul din Ardeni pentru 39 de miimi de secundă.

N-a durat însă mult până când Victor Nicolae a executat depășirea și a preluat șefia întrecerii, după care s-a desprins în fața celorlalți trei adversari direcți pentru titlu, ce erau încleștați într-o bătălie de mare ținută. Andrei Bechir (Motul eSports) a trecut și el de Șuțeanu, dar n-a avut apoi viteza necesară de-a lungul secvenței sale pentru a ține pasul cu mașina din frunte.

Dragoș Simion (Willi Motorsport) s-a atins în complexul Eau Rouge-Raidillion cu Mihai Șuțeanu, fapt ce avea să-i atragă o penalizare de cinci secunde acestuia din urmă. A fost joc egal și pe frontul sancțiunilor între aceste două echipaje, de vreme ce defensiva etalată de Sergiu Nicolae în fața lui Bogdan Moldovan în ora a doua a cursei a fost pe alocuri marcată de tensiunea rememorării contactelor de la Monza.

Până în ultima clipă s-a luptat Moldovan și a încercat să-i dea jos de pe podium pe cei de la Willi Motorsport, însă campionul Romanian Endurance Series a avut răspuns în turul de final. Totuși, deciziile comisarilor au dus la un rezultat pe care Walk Racing l-a regretat atunci când s-a tras linie după etapa de la Barcelona: echipajul al doilea a luat trei puncte prețioase mașinii ce se luptă pentru titlu.

Sebastian Apostol a trecut la comenzile BMW-ului cu numărul 12 și s-a achitat cu brio de sarcină, nu doar păstrând ecartul de peste 10 secunde creat de Victor Nicolae, ci dublându-l până la căderea steagului în carouri și semnând cel mai rapid tur al cursei.

Astfel, în Racing League Romania un nou nume intră în galeria învingătorilor, la doar a cincea sa prezență. Totodată, Apostol s-a impus pentru a doua cursă la rând în clasamentul debutanților Logitech.

La polul opus, o eroare la standuri i-a scos din calculele pentru podium pe cei de la Motul eSports, Cristian Berindea fiind nevoit să retrăiască senzațiile de pe Nurburgring – o recuperare inspirată, cu multe depășiri în drum spre poziția a cincea. Aceasta le garantează postura de lideri în clasamentul general înaintea etapei decisive, însă grupul celor patru e cuprins în doar două puncte și jumătate.

Clasament general echipe CNCD 2021

1. Motul eSports (Berindea-Bechir) - 112p
2. Willi Motorsport (Simion-S.Nicolae) - 111,5p
3. Walk Racing (Taraș-Șuțeanu) - 109,5p
4. Aqirys Racing (Cascatău-Apostol-V.Nicolae) - 109,5p
5. Textar eSports (Rusu-Toader) - 54,5p

Clasament debutanți

1. Marian Andrei (Racelogic) - 136,5p
2. Paul Greavu (MV Racing) - 102,5p
3. Sebastian Ola (Zecarul eSports) - 95p

Clasament piloți licențiați

1. Sergiu Nicolae (Willi Motorsport) - 169p
2. Alex Cascatău (Aqirys Racing) - 111,5p
3. Andrei Morțilă (Napoca Rally Academy) - 75,5p

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te