VIDEO Vlad Mixich: Chiar dacă procentul infectărilor e constant, de fapt e mai rău decât în martie

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 02.08.2020 - 17:38
Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Numărul persoanelor infectate a trecut de o mie pe zi pe 22 iulie și de atunci nu a mai scăzut sub acest nivel. De asemenea, a crescut și numărul de teste efectuate zilnic, peste 20-24.000 efectuate în fiecare zi, dintre care o treime la cerere.

SHARE

Față de ultima zi a stării de urgență, 15 mai, avem o creștere de circa șase ori a infectărilor, în condițiile în care numărul de teste a crescut de doar trei ori.

Există, pe de altă parte, tot mai multe voci care susțin că situația generală nu e, de fapt, atât de gravă pe cât ne este prezentată de autorități, pentru că în tot acest timp numărul de infectări raportat la numărul de teste a rămas constant. 

 

Expertul în sănătate Vlad Mixich, membru al European Public Health Alliance, a susținut, la Newsweek LIVE, că abordarea este greșită, atât timp cât statistica este scoasă din context.

„E foarte important să punem lucrurile în context. În urmă cu trei săptămâni, foarte mulți oameni spuneau să îi mai lăsăm cu creșterea numărului de cazuri, că procentual din numărul de teste efectuate sunt cam la fel, același procent, de 4-5% din testele efectuate.

Că numărul de cazuri crește pentru că se testează mai mult. Asta e o concluzie bazată pe statistică, dar care scoasă din  context e înșelătoare.

Oamenii care fac aceste afirmații nu știu că s-a schimbat modalitatea de testare pentru coronavirus, iar bazinul testării este mult mai diluat decât în martie aprilie”, a explicat Vlad Mixich în cadrul Newsweek LIVE.

Citește și: Crește numărul de pacienți grav. Nu și numărul de paturi ATI. „Suntem pe cont propriu în fața bolii”

La începutul pandemiei, erau testați doar pacienții cu simptome, care ajungeau la spital. Acesta a arătat că inițdeși baza de testare e mult mai mare în prezent, și include inclusiv teste la cerere, ale unor oameni care nu intrat în contact cu coronavirusul, faptul că procentul de infectări rămâne constant arată că Sars-COV 2 e tot mai răspândit în România.

„Este mai probabil să găsești cirește, atunci când le cauți într-un camion cu cireșe și căpșuni, decât să găsești cireșe într-un camion plin cu cartofi, ceapă și alte legume.

Azi, se testează și oameni care nu doar că nu au simptome, dar nu au nici o legătură cu coronavirusul, ci doar că trebuie să pleci în vacanță. Poți face teste la cerere, se testează asimptomatici și contacte.

În martie, erau testați doar cei care aveau simptome și cei asimptomatici internați”, a menționat Vlad Mixich.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te