Vaccin italian anti-COVID, din ianuarie în farmacii (Il Giornale)

DE Alexandru Pop | Actualizat: 29.07.2020 - 08:03
Se așteaptă un vaccin/FOTO: hotnews.ro

În ianuarie 2021, va sosi vaccinul împotriva COVID-19, susține Piero Di Lorenzo, președintele IRBM din Pomezia, un institut de cercetare specializat în științe biomedicale și chimie organică.

SHARE
Intervievat de cotidianul "Libero", Di Lorenzo a declarat că experimentul asupra medicamentului ar trebui să se încheie până la sfârșitul lunii septembrie. Pe scurt, două luni și cercul ar trebui să se închidă pentru a da undă verde ciclului de producție și, desigur, comercializării pe scară largă.
 
"Avem nevoie de undă verde de la agențiile de reglementare, dar având în vedere că suntem în prezența unei pandemii teribile, sunt sigur că vor reduce toate timpurile birocratice și vor da autorizație în timpul strict necesar pentru a analiza rezultatele științifice cu severitatea potrivită", precizează Di Lorenzo, care explică care ar fi procesul birocratic pentru ChAdOx1, experimentat de multinaționala britanică AstraZeneca împreună cu Universitatea Oxford și, de asemenea, cu IRBM din Pomezia.
 
Ei bine, începând din ianuarie, am putea găsi vaccinul în farmaciile noastre: "Primele doze în comerț vor fi de la începutul anului viitor; ChAdOx1 a fost deja testat cu succes pe mii de pacienți. Acum suntem în faza a treia, cu testul la zece mii de oameni: dacă totul merge bine, producția pe scară largă poate începe la sfârșitul lunii septembrie". Deja, în câteva luni, de fapt, vor fi disponibile milioane de doze și în 12 luni, datorită capacității colosale de producție a gigantului AstraZeneca, planeta poate fi imunizată cu două miliarde de doze.
 
Și prețul? Extrem de redus, mai spune Di Lorenzo: prețul vaccinului, de fapt, ar trebui să fie între doi și trei euro. Un preț preferențial, așa cum sugerează însuși Di Lorenzo, o vor avea categoriile cele mai expuse riscurilor; prin urmare, mai întâi personalul medico-sanitar care lucrează în structurile spitalicești din țară, apoi polițiștii, personalul școlar (care lucrează în contact cu copiii), vârstnicii și cei care suferă de boli anterioare care, împreună cu o posibilă infecție cu Sars-Cov-2, ar putea duce la complicații grave, până la moarte.

Dacă totul merge bine și nu există piedici, prin urmare, peste 180 de zile, vaccinul va fi disponibil în farmacii la un cost foarte redus: de aceea, 2021 ne-ar putea face "să uităm" de coșmarurile din acest an 2020, potrivit Il Giornale.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te