Viorica Dăncilă crede că președintele Franței a lăudat programul de guvernare PSD

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 05.03.2019 - 19:05
Dăncilă crede că toată planeta o aprobă. Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marți, că „circul și jignirile” la care a asistat în Parlament cu o zi în urmă au dezamăgit-o profund, deși ea a mers acolo cu bună credință și deschidere.

SHARE

„Ieri am prezentat în Parlament câteva detalii despre Ordonanţa 114, pentru că Guvernul are datoria şi obligaţia să asigure o dezbatere amplă asupra deciziilor care se iau pentru cetăţeni. Am mers cu bună credinţă şi deschiderea de care am dat dovadă de fiecare dată, însă circul şi jignirile la care am asistat m-au dezamăgit profund. Acest comportament nu poate aduce nimic bun pentru România şi nu poate ţine loc de soluţii şi proiecte.

Pot să înţeleg retorica de campanie în care au intrat atât preşedintele României, cât şi partidele din Opoziţie, însă peste foarte puţin timp avem alegeri europarlamentare şi dezbaterile ar trebui să fie pe idei şi proiecte. Europa se află în plină schimbare, politicienii europeni se ocupă de cum va arăta Europa în următorii ani, în schimb în România jignirile şi violenţa verbală au fost ridicate la rang de politică.”, a afirmat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit Digi24.

Citește și: Macron, scrisoare în română: Să dăm un sens alegerilor care se apropie

Premierul a precizat că a citit cu interes scrisoarea preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, pe care o salută, în calitate de preşedinţie rotativă, „din prisma preocupărilor pentru viitorul Europei”.

„Am citit cu interes scrisoarea președintelui Macron. O salutăm din prisma preocupării pentru viitorul Europei. Toate aceste poziționări arată că programul de guvernare al coalitiei PSD-ALDE pentru mărirea salariilor, pensiilor, pentru noi investiții în sănătate, educație, infrastructură este cel corect.

Aceasta este direcţia, oamenii nu mai vor să audă scandal, vor proiecte concrete care să le îmbunătăţească condiţiile de trai. Caracterul şi acţiunile profund europene ale actualului Guvern sunt confirmate pe parcursul negocierilor de pe agenda preşedinţiei române a Consiliului UE”, a susţinut prim-ministrul.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te