Valeriu Nicolae strânge semnături pentru candidatura la Parlament, ca independent

DE Mircea Marian | Actualizat: 10.10.2020 - 12:24
Valeriu Nicolae și Cornel Zainea Foto: Facebook

Valeriu Nicolae, oengistul care se ocupă de copiii din Ferentari, strânge semnături online pentru a candida ca independent la Parlament. El susține și candidatura lui Cornel Zainea, care a demisionat din USR-PLUS și vrea să candideze independent în Ilfov.

SHARE

„Am vorbit cu mai mult de 400 de oameni care și-au dorit să candidez independent. Suntem 2.200 de oameni pe grupul de candidatură (...) Nu vreau să iau voturi de la PLUS și nici de la USR ci de la PSD și de la PNL. Aș vrea să avem comunitățile astea de oameni care fac lucruri pentru alții în Alianța USRPLUS și acolo cred eu că ar fi trebuit să ne fi concentrat cel mai mult. 

Sunt convins că în ciuda tuturor problemelor PLUS și USR sunt cele mai bune alternative de partide. Dacă reușim să ajungem în Parlament sper ca Alianța să schimbe o parte din lucrurile care nu merg cum ar trebui acum. Nu am nicio legitimitate pentru a putea face așa ceva din interior și e clar că la nivel de decizie nu am influența necesară. În plus nu mă interesează deloc jocurile de putere.
 
Dacă vreți să ne ajutați cu semnăturile, e primul hop peste care trebuie să trecem.
 
 
PS. Semnăturile trebuie să fie numai de la cei cu buletin de București”, a scris Valeriu Nicolae pe Facebook. 
 
Acum câteva zile, el și-a anunțat sprijinul și pentru Corneliu Zainea.
 
„Vrem amândoi ca Alianța USRPLUS să fie ceea ce am sperat că va fi. Deocamdată nu este.
 
Amândoi ne vom retrage candidaturile în condițiile în care liderii Alianței vor accepta condițiile de mai jos. Amândoi renunțăm la multe pentru a face asta și nu ne este deloc ușor. Dar așa credem că putem să facem un pic mai mult bine decât am face stând deoparte.
 
Avem nevoie de semnături.
 
 
Mulțumim”, a arătat Valeriu Nicolae pe Facebook. 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.