Robert Negoiță explică de ce nu a ajutat-o pe Gabriela Firea în alegeri: Îmi doream și eu apă caldă

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 29.09.2020 - 17:12
Robert Negoiță. Foto Facebook

Robert Negoiță, cel care și-a dat demisia din PSD în vară și a candidat pentru un nou mandat de primar al Sectorului 3 din partea unui partid inventat de el, a scris de ce a abandonat-o pe Gabriela Firea.

SHARE

„Am refuzat să fac echipă cu un om care nu a înțeles că în administrația publică, singurul lucru care contează sunt proiectele pe care le-ai livrat cetățenilor. Alegerile reprezintă momentul unui bilanț, iar dacă acest bilanț nu se vede în calitatea vieții comunității, atunci ai pierdut”, a scris Robert Negoiță.

Primarul Sectorului 3 a mai scris că a refuzat să facă echipă cu un primar general care ar fi încercat să îi blocheze activitatea. 

„A fost, în primul rând, preocupată de cum să facă astfel ca instituția pe care o reprezint să nu facă prea multe lucruri, terorizată fiind de paranoia potrivit căreia eu mi-aș fi dorit ca prin lucrurile pe care le făceam pentru Sectorul 3 să atac ulterior fotoliul de primar general.

Nu, doamna fostă primar, îmi doream să mă ajutați să fac parcări pentru cetățenii Sectorului 3, să se facă deratizare în Sectorul 3, îmi doream să avem iluminat public în Sectorul 3, îmi doream ca bulevardele din Sectorul 3, aflate în subordinea dvs, să fie demne de un Sector European, îmi doream și eu apă caldă pentru comunitatea noastră.

În esență, îmi doream să vă faceți treaba în raport cu cetățenii Sectorului 3, să rezolvați lucrurile care țineau prin lege de responsabilitatea Primăriei Generale. Și v-am rugat, ani de zile, iar când am văzut că nu vreți să faceți aceste lucruri, m-am oferit să le fac eu cu insituția pe care o conduceam, pe banii Sectorului 3, chiar dacă aveam un buget de șase ori mai mic”, a scris Robert Negoiță.

Primarul dă vina pe Gabriela Firea pentru eșecurile Primăriei Sectorului 3. 

„În aceste condiții, am obosit să le explic cetățenilor Sectorului 3 de ce nu poate face Primăria Sectorului 3, treaba Primăriei Generale. Și da, în aceste condiții, am considerat că nu este corect pentru comunitatea pe care o conduc, să le spun oamenilor că totul e roz, că sunteți un bun primar general. Ar fi fost nedrept față de oameni, ar fi fost incorect să aleg familia în detrimentul cetățenilor Sectorului 3.

Văd că vorbiți de lipsa unei stângi unite, de echipă, clamați solidaritate în fața inamicului, dar din nefericire dvs sunteți propriul inamic. Sunteți victima propriei dorințe de mărire, a lipsei spiritului de echipă, a calcului politicianist ieftin și de scurtă durată. Sunteți victima propriilor decizii”, a scris primarul, care a obținut all treilea mandat.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te