Proiectele lui Nicușor: Metrou de suprafaţă, parcări la intrarea în oraş, linii conectate de tramvai

DE Alex Darvari | Actualizat: 13.08.2020 - 08:20

Deputatul Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei susţinut de PNL şi USR PLUS, a afirmat, miercuri, că printre proiectele sale pentru primărie se numără realizarea metroului de suprafaţă, construirea de parcări la intrarea în oraş şi interconectarea liniilor de tramvai.

SHARE

"Am un program care are sute de pagini. (...) Unul este proiectul metroului de suprafaţă. În momentul de faţă avem o centură CFR a Capitalei care funcţionează. Este vorba de şase linii care îţi permit, de oriunde eşti pe centură, să ajungi în nişte puncte importante care sunt AFI Cotroceni, Gara de Nord, Gara Obor, Pipera, Otopeni, Rahova. Deci, de exemplu, dacă locuieşti în Chiajna, ai o conexiune directă cu Gara de Nord, ai o conexiune directă cu Pipera, cu Gara Obor, cu AFI Cotroceni, le fel, dacă eşti undeva în zona Ferentari-Giurgiului", a spus Nicuşor Dan, la Realitatea Plus.

El a precizat că acesta este un proiect care poate fi făcut cu fonduri europene, în colaborare cu Ministerul Transporturilor unde există deja o echipă de lucru şi este foarte important să existe o colaborare între conducerea Primăria Capitalei şi viitoarea guvernare.

"Al doilea proiect este cel marilor parcări la intrarea în oraş - 15 parcări conectate cu transportul public, pentru că degeaba ai parcări la intrarea în Străuleşti, iar tu trebuie să stai un sfert de oră la metrou, care nu e conectat, trebuie să te dai jos să schimbi, fie trebuie să stai o jumătate de oră la troleibuz", a afirmat Nicuşor Dan.

În ceea ce priveşte tramvaiele, el a vorbit despre un proiect de extindere a reţelei de tramvai, în special în Piaţa Unirii.

"Pentru tramvaie am un proiect făcut de specialişti, de extindere a reţelei de tramvai, şi cea mai importantă extindere este în zona Unirii, unde sunt trei staţii de tramvai - una la Mitropolie, una la Sfântu Gheorghe şi una în spatele Magazinului Unirea - din păcate nimeni nu merge 1,5 kilometri pe jos, ca să se urce în alt tramvai. Este foarte ieftin să conectezi, prin Piaţa Unirii, linia care e deja dedicată transportului public, să faci nişte diagonale, de exemplu să uneşti tramvaiul 21 cu 32 şi să ai nişte tramvaie care străbat Centrul", a mai spus candidatul pentru Primărie.

Nicuşor Dan a susţinut că primarul general Gabriela Firea nu a îmbunătăţit deloc situaţia traficului în Bucureşti, nu a efectuat nicio lucrare de infrastructură, nicio mare parcare la intrarea în oraş şi nicio reabilitare de şină de tramvai.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -