Meleșcanu și-a șters postarea în care o contrazicea pe Dăncilă în legătură cu ambasada din Israel

DE Mircea Marian | Actualizat: 29.03.2019 - 08:37
Teodor Meleșcanu, la Washington DC împreună cu premierul Dăncilă Foto: Facebook

Postarea în care ministrul român de externe afirma că România nu a luat o decizie privind mutarea ambasadei României în Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim, a fost ștearsă de pe contul de Facebook al lui Teodor Meleșcanu la doar câteva ore de la publicare.

SHARE

„Precizez ca nu s-a luat încă o decizie cu privire la mutarea Ambasadei României din Tel Aviv în Ierusalim.

Ministerul Afacerilor Externe lucrează la o analiză care va conţine argumente pro şi contra pe această temă şi o va prezenta decidenţilor politici (Parlament, Preşedinte si Guvern)”, a scris Meleşcanu pe Facebook.

Ulterior, postarea a fost ştearsă. 

Citește și Meleșcanu o temperează pe Dăncilă: Nu s-a luat o decizie privind mutarea ambasadei la Ierusalim

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, duminică, într-un discurs susținut la Washington, că ea, în calitate de prim-ministru, va muta ambasada României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

„Guvernul României a iniţiat un proces de evaluare a oportunităţii mutării Ambasadei României la Ierusalim. De aceea sunt încântată să anunţ astăzi, în faţa audienţei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în procesul decizional din ţara mea şi în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României, şi Guvernul pe care îl conduc vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat ea în cadrul Conferinţei Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), care are loc în Statele Unite ale Americii.

Ulterior, într-o declarație pentru Antena 3, ea și-a nuanțat poziția. „Am vorbit despre mutarea ambasadei la Ierusalim, dar am spus că trebuie să îndeplinim toți pașii constituționali. Nu am spus că eu voi muta ambasada. Declarația președintelui și modul cum s-a exprimat președintele, vorbind despre ignoranță, vorbind despre faptul că nu se știu pașii de către premier, nu a făcut decât să mă dezamăgească (…) Este o opinie personală că trebuie mutată ambasada”, a declarat Dăncilă.

„Aș vrea să am o discuție cu domnul președinte. Am văzut declarația domnului președinte care a fost foarte nemulțumit de declarația mea. Eu nu am angajat cu nimic, eu am spus doar că vom respecta procedurile constituționale. Faptul că vrem să fim apropiați de SUA și Israel nu înseamnă că ne îndepărtăm de UE. Decizia finală conform Constituției este la președinte”, a mai precizat Dăncilă.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te