Cum se desfășoară epurările lui Erdogan pe care Dăncilă le legitimează

DE Petre Bădică | Actualizat: 16.10.2018 - 14:53

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că vrea să coopereze cu România împotriva „mișcării teroriste” conduse de clericul Fethullah Gullen.

SHARE

Viorica Dăncilă nu a avut nimic împotrivă, fiind complice prin tăcere. România, la fel ca celelalte state din UE dar și de SUA, nu consideră mișcarea Fethullah Gullen ca fiind una teroristă. 

Prostie sau complicitate?

„Principalul domeniu este securitatea şi cooperarea împotriva organizaţiilor teroriste care acţionează împotriva ţării noastre. Nu vom uita ajutorul României la lovitura de stat din 15 iulie. Vom lua legătura strâns cu autorităţile române pentru a ne sprijini şi a face paşii necesari împotriva persoanelor şi instituţiilor din România care au legături cu Feto (mișcarea Fethullah Gullen n.rdd.)”, a ţinut să precizeze preşedintele Turciei.

Dăncilă nu a avut nicio reacție, fiind complice prin lipsa de reacție. În cadrul întrevederii avute, la Ankara cu Erdogan, premierul român a declarat că relaţiile în cadrul NATO sunt foarte bune şi că România va continua să susţină parcursul european al Turciei. 

Cu îngăduință despre expulzare

De mai mult timp, guvernul român a devenit complicele regimului dictatorial al lui Recep Tayyip Erdogan în lupta acestuia cu Mișcarea Hizmet condusă de Fethullah Gülen. 

Newsweek a scris, în exclusivitate, pe 8 iulie, că puterea politică de la Ankara a dat publicității „Decretul numărul 701“, care are 461 de pagini și conține numele a 11.000 de funcționari turci din întreaga lume care urmau să fie expulzați în Turcia. Singura lor „vină“ este aceea că ar simpatiza cu mișcarea Hizmet a clericului musulman Fethullah Gülen, identificat de președinte turc, Recep Tayyip Erdoğan, drept dușmanul său de moarte.

Vinovați din oficiu?

Lista, care a intrat în posesia Newsweek România, conține doar nume și nu prezintă nicio dovadă potrivit căreia persoanele care au fost, sau umează să fie expluzate în Turcia, au comis vreo ilegalitate. Impresia este că oamenii de pe listă sunt considerați apriori vinovați. Și că va trebui să își demonstreze nevinovăția în procesele ce vor urma în Turcia. 

Pe prima pagină a Decretului stă scris: „Măsuri administrative pentru funcționarii publici (turci).Persoanele menționate în listă ca fiind dovedite a fi membri, simpatizanți sau au interacționat sau au avut relații cu organizații teroriste sau organizații, grupări sau grupuri ce au inițiat acțiuni asupra integrității statului (turc n.red.) de drept vor fi revocați din funcție în baza prezentului act fără a necesita alte demersuri suplimentare. Acestor persoane nu li se va face niciun fel de înștiințare adițională. În cazul lor, se vor demara operațiuni în conformitate cu prevederile legilor speciale în vigoare“, se arată în documentul consultat de Newsweek România.

Ambasada Turciei în România ne-a confirmat că nu este vorba despre apartenența la „organizații teroriste“, așa cum scrie în decret, ci la una singură – Mișcarea Hizmet condusă de Fethullah Gülen. Pe lista persoanelor acuzate de terorism se regăsesc doi diplomați turci aflați în misiune în România. Potrivit sursele Newsweek, unul dintre ei a cerut azil politic.

Preș în fața Ambasadei Turciei la București

În primăvara anului trecut am scris că cetățeanului turc Cesur Soner – rezident, atunci, de aproape doi ani pe teritoriul României – i-a fost reținut pașaportul în timp ce se îmbarca pe aeroportul Otopeni. Poliția de Frontieră i-a înmânat o „dovadă de reţinere“. Cererea de reținere a pașaportului a venit din partea Ambasadei Turciei din București. La acea data, în pofida oricăror uzanțe diplomatice, Ministerul Afacerilor Externe de la București s-a conformat „poruncii” autorităților turce și a fost de accord să rețină pașaportul diplomatului turc.

Citești și: Noul val de epurări lovește România

Baschetbalist, interzis doar în România

În luna mai a anului trecut, Enes Kanter, un baschetbalist carte joacă în NBA de origine turcă, a fost oprit pe aeroportul Otopeni și nu a fost lăsat să intre în România. Motivul a fost acela că regimul de la Ankara i-ar fi anulat pașaportul. Anterior, sportivul călătorise fără probleme în alte opt state. Turcia i-a anulat pașaportul pe motiv că susține mișcarea Gullen, considerate „teroristă” (după cum a aflat și Viorica Dăncilă) de Erdogan. Statele occidentale nu recunosc mișcarea Gullen drept teroristă și nici nu colaborează cu Turcia pe această teamă. 

Presiuni pe familii

În vara anul 2016, Ambasada Turciei la București a declanșat o campanie de intimidare a părinților turci care au copii la școlile “Lumina” din Capitală. Ambasadorul și consilierul economic al ambasadei au mers personal și au negociat mutarea copiilor la o altă școală privată din București. Erdogan consideră că există legătură între școlile „Lumina” și clericul Gullen.

De unde s-au luat

În iulie 2016, în Tucia a avut loc o lovitură de stat eșuată. Evenimentul a fost folosit de președintele Recep Tayyip Erdoğan pentru a accelea epurarea și chiar arestarea simpatizanților clericului musulman Fethullah Gülen (începute în 2013). Gülen a fost acuzat de autoritățile turce că ar fi sprijinit lovitura de stat. Niciun stat occidental nu consideră că Gullen sprijină terorismul.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te