Averea uriașă a triplului pensionar special Mitică Dragomir, ex-pușcăriaș, azi, candidat PSD

DE Mircea Marian | Actualizat: 02.09.2020 - 16:16
Mitică Dragomir (în stânga fotografiei), la lansarea candidaturii sale la CGMB/FOTO: digi24.ro

Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, care canidează acum pe listele PSD pentru Consiliul General al Municipiului București, beneficiază de nu mai puțin de trei pensii, potrivit propriei declarații de avere. Dacă va intra în CGMB, va lua și indemnizație.

SHARE

Deși are o avere impresionantă, fostul pușcăriaș Dumitru Dragomir încasează de la stat trei pensii în valoarea de 206.400 de lei. Dragomir nu se deranjează să precizeze de unde provin cele trei pensii. 

În afară de pensie, Dumitru Dragomir, poreclit “Corleone“, precizează că, în mai 2020, a vândut către o societate comercială neprecizată o vilă, pentru care a încasat 3,9 milioane de euro. La altă rubrică din declarația de avere apare o altă vânzare, tot o vilă, din Voluntari, pentru care a obținut 110.000 de euro. 

Banii însă nu apar în conturile sale, în care se află doar 218.000 lei și 210.000 euro, într-un cont din 2016. 

Pensionarul special Dumitru Dragomir are bijuterii și ceasuri de 100.000 de euro, o vilă de peste 500 mp și două apartamente, de 210 mp și 240 mp. 

Dumitru “Mitică“ Dragomir, zis și Corleone, a fost deputat PRM și are multiple condamnări la închisoare, inclusiv pe vremea lui Ceaușescu, când a fost pedepsit cu șapte luni de pușcărie pentru jocuri ilegale de noroc (poker și barbut). În ianuarie 2019, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 4 ani de închisoare cu executare. Decizia nu era definitivă și a putut fi atacată. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te